O zi din viaţa conştiinţei

După mai bine de o lună de abstinenţă compoziţională, m-am întors printre cuvinte. Aparent poate părea uşor să revii în ale scrierii după o pauză, aparent se adună surescitări care necesită eliberare. Strigăte asurzitoare se aud pe trahee, întâmpină de multe ori obstacole în drumul lor spre descotorosirea de frustrări. Aici cred că intervine o întrebare: oare cum e drumul glasului lăuntric al conştiinţei, din plămâni şi până în vârful limbii? Sărăcuţa cred că trage de timp, se opreşte să fumeze o ţigară întinsă cu bunăvoinţă de un nefumător, cu răbdare caută cea mai fină băutură şi-şi serveşte neuronii. Se împiedică de pragul fiecărei cămăruţe a hotelului plutitor care de multe ori se clatină şi pluteşte în derivă, alteori îmbrăţişează tandru tot ce-i vine-n cale. O serie de alternări şi alterări influenţează bunul curs al pelerinajului care nu garantează decizia inspirată. Îmi imaginez cum decurge o zi din viaţa "ei"... Cu paşi firavi în dimineaţă, ridică ziarul care indică mereu data zilei precendente, cu titlul primei pagini oscilând în culori şi fonturi în funcţie de mahmureală. Uneori dezgustul de a se privi în oglindă se transformă într-un dialog cu conductele de scurgere. De machiaj sau bărbierit nu ştiu dacă e vorba, aşa că o s-o plasez în categoria curiozităţi sau simplu, de tip asexuat. Din câte pot să anticipez, e liberă întrucât se află în nefericita poziţie de a dăinui în singurătate. Nici de mers la muncă nu pot vorbi căci ea nu crede în societatea neo-feudală, nobleţea ei e de la începuturi, e prima literă din geneza omului, conştiinţa nu e omul ci omul "ar trebui" să fie conştiinţa. Relaţia nu e bidirecţională, compromisurile nu au loc între ele, decât dacă apare instrăinarea eului. Cine ştie pe unde cutreieră în momentele de derută, cine îi poate recunoaşte chipul înseninat în ceaţa din jur, cine e suficient de curajos să-şi rişte vanitatea? Ei bine, astea-s întrebări ce merită nişte insomnii, cu speranţa că se poate găsi leac...