Iubirea prin ochii lor

Oricine si-ar dori sa priveasca lumea prin ochii unui inger. Oare ce ar fi asa diferit de propriile trairi, ce ne-ar ispiti sa ne transpunem in diafan, sa privim zambind spre cele urate si sa avem speranta ca exista si ceva frumos, acolo, adanc. Am observat ca suntem atrasi doar de puritate, de cele care sunt gata ambalate si asteapta sa le culegem de pe campul vietii si sa traim momente de divinitate. Ne-am invatat sa cautam intregul, sa cautam perfectiunea pe care nu noi am faurit-o. Suntem niste lenesi... in sens inconstient, cautam sa ne hranim inima cu bucatele de aceeasi dimensiune, acelasi miros, acelasi gust, aceeasi palpabilitate. Ma gandeam, cum ar fi sa privesc materialitatea si sa-i citesc semnificatiile prin ochii unor oameni atat de diferiti, dar cu un scop comun, de a gasi iubirea suprema. As putea atunci, poate, sa inteleg de ce si cum ajung oamenii fericiti in felul lor, de ce altii nu le pot intelege fericirea.
Acum, degetele le voi lasa in voia lor, gandurile mele vor disparea in intunericul ochilor stinsi, bataile inimii vor fi ritmate ca intr-un ritual tribal cu lovituri de toba, iar eu voi fi :
Marinar - briza imi netezeste pielea, pe buze simt gustul de peste. Sunt la carma navei pe care eu am construit-o cu sudoarea celor zece ani, cu pasiunea de a a-mi fauri un vis. Sa navighez? Inseamna totul! Eu mi-am gasit iubirea, are gust de alge iar paru-i miroase a sare. Iubita mea e schimbatoare, cateodata parca vrea sa ma alunge, se agita iar gesturile ei ma crispeaza cate o data. Dar o cunosc cel mai bine si nu as mai iubi-o daca nu ar mai fi ea, pentru ca pericolele astea pe care ea ma ispiteste sa le infrunt au si speranta, iar la capatul "furtunii" sa o gasesc cu mainile indreptate catre mine, oferindu-mi alinare.
Sculptor- am mainile aspre, palmele imi sunt tari, liniile sunt proeminente. Sunt asezat pe un taburel si piciorele imi danseaza, sunt descult si simt pamantul rece, iar degetele au un joc ciudat, de contopire cu formele perfecte din fata mea. Imi modelez propria iubire, sunt creatorul fiintei ideale, lutul imi e pielea fina pe care o asez delicat pe ea. Rabdare am, dar dorinta de a o avea ma intriga, cum pot simti atatea pentru "ea" daca inca nu e completa? Stiu doar ca am iubit-o din prima clipa, din prima fuziune a mirosului de pamant cu sinceritatea apei de izvor. Ea e Eva mea, parte din mine, ii simt lipsa cand imi ating pantecul si imi mangai coasta de lut.
Poet- imi traiesc viata cu ochii larg inchisi, privesc ce e mai efemer. Noaptea imi e confident si imi doresc sa scriu despre iubirea lor, despre cei ce se intalnesc mereu, in apus si rasarit si care inca ma minuneaza cu fericirea de pe al lor chip . Atunci imi dau seama ca suntem fiii lor, iubirea oricum o simtim, pentru ca ei o emana, misterul lor ne face sa ne dorim mai mult, sa dobandim tainele pe care ei le pastreaza pentru cei ce isi doresc sa simta. Traiesc, traiesc... un amalgam de simturi si trairi, poate sunt "damnat" sa ma bucur de cel mai simplu gand, sa percep murmurul unui copac, cantecul unei privighetori, lacrimile unei deziluzii, rugaciunile unui sihastru, zambetul unui copilas, suspinul unei fiice de imparat, furia unui cavaler in lupta, duiosia unei atingeri pe pleoape, extazul unei intalniri, sarutul buzelor inca rosii, tremurul sacadat al unui obraz fin, mireasma unei nopti de vara. Si apoi, trupul imi e hipnotizat de suflet, nu imi mai raspunde. Conexiunea e prea puternica sa pot lupta si incep sa imi iubesc cuvintele, mirosul foii ce imi zace sub palma infrigurata de adancimea gandului, incep sa ma indragostesc de o lume pe care o aveam in mine dar pe care o renegam din spaima. A iubi nu e o crima! imi spune si un greieras ratacit pe un pervaz. Recunosc, iubesc si nu ma mai tem. Nimic nu imi poate lua iubirea, imi este divizata in fiecare atom al trupului meu si i-am pastrat un loc pe cerul instelat pe care il ating seara de seara.