Adio! Să ne revedem cu bine!

Domnule Eu,

Ţin să-ţi mărturisesc că de curând mi-am ridicat cufărul cu întrebări deasupra umărului şi mi-am luat tălpiţa. Mi-am îndesat agoniseala de-o viaţă într-o cutie de chibrituri, cu tot cu batista pentru lacrimi, sandalele de vată şi m-am mutat în veşnicie, la ţară. Să fie asta nebunie sau vreo fugă de ştiu eu ce provocare existenţială? Îmi zicea cineva că lupta adevărată se poartă în cohortele urbane pline de putoare şi mumificare emoţională, într-un mediu propice desfigurării propriei conştiinţe. Dacă eşti masochist, aici e locul ideal! Ar trebui să încerci şi dumitale locul ăsta, căci găseşti la orice colţ oferte la jumătate de preţ pentru orice sinucidere, numai să te încadrezi în afurisitul de timp, căci nu poţi şti cine vine primul... doaaar capitalismul e la turaţie maximă. Pun pariu că de aceea suntem toţi atât de ridaţi pe buricul degetului mare, îl înfigem cât de tare putem, de fiecare dată când avem ocazia, în bancnota care urmează la numărătoare. Ochii devin turaţiile unui joc mecanic, respiraţia mai că se transformă într-un gâfâit mortal tipic coridelor spaniole, pulsaţiile ascund clocotul sadic al sulfuricului din sânge. Ce mai, e tot ce îţi poţi dori de la nulitate! Iar pentru că e vorba de dorinţă, scumpul meu Narcis, nu mai pot să îndur calea regresivă a aerului soţietal. Pesemne că nu ţi-am scris de o bună bucată de vreme, căci însăşi vremea mi-e prinsă în cursa lamentării şi cu nesiguranţă îţi spun că sunt în derivă. Plutesc undeva pe-o mare nesărată (nici pe aia n-o merit), cuibărindu-mă pe o bucată de mătase care se încăpăţânează să mă scape de oglinda ce mă tot priveşte. Spune-mi... te rog... oare m-am pripit fugind? Oare pot să mi te-aduc aproape, aici... în liniştea asurzitoare care mă-nconjoară?

Dar destul cu întrebările retorice, probabil te-am plictisit. Până la urmă îţi scriu pentru că eşti singurul care mă mai poate auzi, mi-ai fost alături atunci când ceasul mai suna câteodată de închidere iar eu încă mă chinuiam să lepăd platoşa metafizică. Ştiu, sunt un încăpăţânat de-a dreptul incurabil, incapabil chiar de a mă cenzura din foamea de revelaţie. Iar saţietatea mi-e familiară poate doar când vorbesc cu vreun troglodit care mă întreabă cât mai e ora. Păi de unde să ştiu eu cât e ora, arăt eu a gradaţie înfiptă într-un ceas legat la mână? Apoi, ştii bine că nu îmi place să parcurg orologiul, mă înspăimântă groaznic, atunci îmi dau seama că sunt doar o adiere în calea prafului cosmic, şi nimic mai mult. Ca să revin la o idee pe care am început-o despre veşnicia satului, să ştii că e adevărat! Aici, timpul şi neverosimilul său geamăn, zborul... sunt certaţi, în sensul că poţi să îţi mişti liniştit aripile împăiate deşi trupul e ca un fetus pierdut în caruselul biologicului. Te rog să mă ierţi dacă divaghez acum, te simţi probabil stânjenit în faţa aberaţiilor mele. Dar ar trebui să te bucuri pentru că ştii bine cât de mult m-am zbătut să scap de mine, de nedumeririle mele care se cantonau în neant... Iar astăzi, după ce-am ars cu tine făclia ce-mi scaldă obrajii în sudoare, ţin să-ţi spun că nu m-am resemnat. Abisul mi-a devenit înaltul cerului şi încet... încep să răstorn clepsidra cu amintiri şi să îmi dau seama că nu mă regăsesc în niciun sfârşit. Tocmai nedefinibilul, unul dintre duşmanii mei de seamă, începe să-mi pice sub spada ruptă şi paradoxal e că, dogmatizându-l, îmi va servi pentru a mă nedefini pe mine, mă va elibera până şi de dumneata, care încă îmi porţi tronul plumburiu. Dar, mă cunoşti cel mai bine şi probabil nu aş fi sincer dacă ţi-aş spune că nu vom mai ţine legătura. Din păcate sau din fericire, suntem dualitatea unei păsări phoenix care-şi reîncarnează spiritul în cine ştie ce depravat din aceeaşi specie, blestemat pentru totdeauna să-şi găsească propria devenire şi totuşi dă greş, căutând să intre în Univers prin gaura cheii decât să înveţe să deschidă uşa ca un gentleman, plecându-şi capul în faţa Luminii. Acestea fiind spuse, îmi doresc multă răbdare căci drumul va fi lung. Iar dumitale, onorabile, îţi spun adio şi să ne revedem cu bine!

Al tău veşnic camarad,

Io