Suspin cand ma gandesc ca nu mai pot da timpul inapoi,ca nu mai pot fi un prichindel.Aş vrea sa ma bucur din nou de fiecare inghetata pe care mai mult o scapam pe hainele imaculate decat o mancam,as vrea sa alerg din nou prin iarba mai inalta decat mine si sa ma pierd intr-un labirint floral.Tin minte ca plecam pe dealurile din imprejurul satului,plecam dupa fragi si floricele pentru bunicuta.Imi amintesc cum seara ma prindea plecat,undeva ascuns intr-o dumbrava
fermecata,ii tineam companie amicului meu,stejarul.Acum mi-e dor de el,oare mai e acolo?Anotimpuri m-au prins sub cupola lui,de vanturi furioase el m-a protejat,mi-a fost alaturi cand plangeam dupa a mea iubita.Acum,cand scriu gandurile astea,parca imi aduc aminte tot,ca si cum m-as intoarce in timp.Ma simt deja ca un țânc imbatat de propria-i naivitate.Imi mangai crestetul si zambesc naiv,parca imi cresc aripi si ma transform intr-un zmeu purtat haotic in briza diminetii...Sunt imponderabil...
Mi-aduc aminte cum imi infigeam traista cu poame intr-un varf de boata si o aruncam pe umar.Imi ascundeam pletele intr-o palarie de paie,imi puneam cureaua cu stelute si luam haina cu decoratii a bunicului.Nu uitam nici sabia cioplita chiar de mine.Traiam in poveste,eram corsar in Caraibe,iubeam marea desi nu o vazusem niciodata.Ma asezam intr-o barca parasita de la marginea Dunarii,inchideam ochii si simteam valurile cum imi loveau corabia.Astea-s amintiri care nu vor disparea,le voi lipi in albumul vietii.Voi lasa picturi rupestre pentru alti pirati ai copilariei,imi voi picta chipul plin de vanatai si parul ciufulit de crengi.Nu voi deveni niciodata un prizonier al timpului,voi ramane piratul urcat pe cel mai inalt catarg...
