Dirijor al simfoniei sângelui

Sunt o particulă ce naște un univers nescris, din antimaterie îmi construiesc atomii și aștept nerăbdător să exist. Sunt doar pentru mine, nimeni nu știe de simbioza mea cu viața, nimeni nu e încă pregătit să mă iubească, nu înainte de a mă simți. Timpul meu e foarte abrupt, mă aflu într-o ascendență a corporalității care mă fascinează, libertatea mea stă în călătoria prin pântecul matern, plutesc anevoios prin minunea biologică. Aici cunosc dualitatea ființei, a individualității spirituale dar și a devotării față de propria-i creație, a transcendenţei sale în noul univers. Învăț să mă ascult, inima mea participă la simfonia sângelui, aceleași note mă hrănesc și apoi se întorc, tăcute, în originea lor. Dar liniștea își are rolul său căci totul începe pe neașteptate, fac cunoștință cu palpabilul și învăț să respir independent. E primul meu gram de aer! Încep să privesc ceasul, orele devin silabe ale unui singur cuvânt, timpul. Și văd, simt, ating, gândesc... dar foamea-i de putere e covârşitoare, devine o tornadă colectoare de eternităţi în faţa căreia nu mă pot ridica, nu pot lupta, până și veșmintele mi le sfâșie în împotrivirea mea. Teama... teama de sfârşire mă învață să convieţuiesc cu temporalitatea, de acum orologiul meu e facut din bătăi ale inimii. Primul zâmbet pe care îl afișez îmi arde pielea, mușchii faciali se confruntă cu prima lor înseninare. Primu-mi pas sună ca un picior de sticlă, al doilea pătrunde într-un spațiu vid, al treilea tremură de frigul necunoașterii, al patrulea... e durerea inițierii. Cad! Sarea îmi atinge buzele crăpate, ochii devin ferestre în calea ploii... Necunoscut îmi e destinul acum...